Curve și arme

Când eram mic, la puțină vreme după ce îmi cumpărase mama imprimantă color, m-am hotărât să-mi scriu autobiografia. Mă amuză de fiecare dată când îmi amintesc despre asta, mai ales că dorința încă n-a dispărut. Dar pentru asta, mă gândesc că trebuie să fiu cine știe ce persoană importantă, și momentan nu sunt. Presupun că mai am de așteptat. În orice caz, dacă aș găsi primele 10 pagini scrise în Word, cu Times New Roman, m-aș amuza și mai tare. Parcă începea cam așa:

M-am născut în noaptea lui 20 Decembrie 1989, pe un background de mitraliere și tancuri huruind pe străzi. Cred că de aici se trage dorința mea veșnică de a fi „militar”. Am o atracție deosebită față de arme, tancuri, avioane (mai ales) și alte vehicule din familia asta. Nu pot spune că o dau în fanatism, însă nu ratez nici o emisiune de pe Discovery care tratează subiectul ăsta. Iar de fiecare dată când am ocazia să văd unul din lucrurile de mai sus, mă simt foarte fericit, de parcă am făcut nuștiu ce descoperire și mă comport exact ca un copil care a primit jucăria pe care și-o dorea de mult timp. În fine, încă sunt un copil, deci presupun că reacția mea e ok. Poate nu este ok că am această reacție față de arme, tancuri ș.a.m.d., dar mă scuză faptul că am 15 ani.

Eram aproape adolescent, dar în mintea mea tot copil mi se părea că sunt. Sincer să fiu, părerea asta, la fel ca dorința de a scrie despre mine, a rămas la fel și azi. Încă mă simt copil. De fiecare dată când văd avioanele dintr-un aeroport, tancuri, soldați înarmați, mașinile preferate, când aud zgomotul motoarelor de Formula 1 sau a motoarelor (pe 2 roți) devin la fel de excited ca atunci când aveam 15 ani. Uneori aproape că îmi dau lacrimile de fericire pentru că sunt martorul acelor evenimente. E ciudat. Au trecut 7 ani și încă sunt un mic fanatic a acestor lucruri. Ce-o să se aleagă de mine? Nu-mi pasă, sincer. Voi rămâne la fel de copil. Chiar nu înțeleg de ce îmi doream așa de mult să fiu adult când eram mic. Probabil pentru a face bani să-mi cumpăr toate jucăriile pe care nu mi le permiteam sau pe care nu aveam voie să le folosesc, pentru că eram prea mic. Dar uite că sunt destul de mare și tot nu mi le permit. Ce s-a ales de mine?

În fine, oricât de curvă o fi viața, nu prea aș vrea să o iau în serios. Cine ar lua în serios o curvă? Mă rog, eu aș lua în serios o curvă, probabil, sunt mai naiv de felul meu. De fapt, de ce să nu iei în serios o curvă? În afara faptului că îmi plac femeile (în mod deosebit, adică le apreciez), am un respect aparte pentru ceea ce au fost odată curtezane și stripperițe. Nu știu exact de ce. Probabil că sexualitatea mă fascinează și aceste doamne sunt conștiente că o dețin, și mai presus, se folosesc de asta cu o maturitate neobișnuită (adevăratele curtezane și dansatoare). Pentru a reveni, să presupunem că viața e genul de curvă penală care ar fi în stare să îți facă un oral pe un pachet de țigări. Așadar, nu, nu vreau să o iau în serios. Mă aștept la orice s-ar alege de mine. Vreau doar să fiu fericit :).

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Figments

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s