Detachment

Aseară am văzut The Detachment. Împărtășeam câteva dintre părerile sau convingerile personajului principal (un profesor suplinitor) și în același timp mă regăseam în povestea lui, la un nivel destul de profund. Chiar dacă experiențele noastre erau diferite. În fond, presiunea și încărcătura emoțională atingeau același punct. Mă cam întristasem.

Dacă ești o persoană căreia să-i pese de lumea din jurul său, mai mult decât majorității, îți este destul de greu să treci prin viață cu o minte sănătoasă. Nu am trăit în secolele trecute, dar istoria și poveștile unor oameni apropiați mi-au arătat că parcă era mai bine atunci, din anumite puncte de vedere. Acei oameni aveau un set de valori după care se ghidau, un filtru care le proteja sinele de toate prostiile vărsate de mass-media, erau mai conștienți de faptul că au un sine de care trebuie să aibă grijă.

Deschide un ghid TV și citește titlurile emisiunilor din posturile cele mai bine cotate. Uite-te la ce știri se dau, la ce personaje se promovează. Închide televizorul și privește-ți sinele. Deschide din nou televizorul, mai uite-te odată prin programe și apoi revino la sine. Așa-i că arată de parcă ar fi fost bătut în cap cu sapa, lovit de cinci ori de o locomotivă și drogat cu șapte pachete de anticoncepționale combinate cu Valium?

Trezește-te, frate. Citește o carte, mai urmărește nițel Discovery, dorește-ți de la viață ceva mai mult decât „bani, băutură și femei”. Eh, în fine, cine sunt eu să dictez ce e bine și ce nu.

Mai mult decât ignoranța și nesoarta câtorva dintre personaje, m-a atins sentimentul rece al nenorocirii persistente, pe care îl găseai în viața fiecăruia. Oamenii ăia erau atât de nefericiți, încât ba începeai să apreciezi mai tare lucrurile pe care le ai, ba plângeai alături de ei, după caz. Iar profesorul, care era cel mai capabil dintre toți să-și stăpânească toată furia generată de acea nenorocire din viața lui, se menținea calm cu ajutorul izolării sociale. Trăia într-o singurătate latentă până a întâlnit o prostituată minoră pe care a început să o îngijească, oferindu-i adăpost, mâncare and stuff. Și totuși, izbucnește violent de câteva ori de-a lungul filmului. But that’s not the point.

Există haos în viața oricărei persoane și avem nevoie de cineva care să ne îndrume sau cel puțin să fie alături de noi în momentele cele mai „întunecate”. Uneori există acel cineva, iar de cele mai multe ori, când nu există, te închizi în tine și loviturile acelea – pe care ar fi putut să le amortizeze un suflet în plus – fac ravagii în sinele tău. Și, după un  timp în care ai tot luat lovituri din stânga și din dreapta, ești nevoit să mergi înainte ca un roboțel, oricât de avariat ai fi. Pentru că nu te poți da bătut tocmai acum, când ai parcurs atâta drum. Nu?

A trecut destul timp de când am ales conștientizarea de sine în detrimentul acelui suflet în plus, pentru că m-am considerat destul de puternic să fac față loviturilor. Și am fost. Însă singurătatea aceea latentă, care îi întuneca zilele profesorului, începe să mă cuprindă și pe mine, din ce în ce mai tare, la fiecare apus. E cam trist.

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria On the inside

3 răspunsuri la „Detachment

  1. schhhhh

    you wrote the title wrong :DetachEment (my first clue was that big .jpg laying underneath the title, laughing ironically at your mistake – even Adrien Brody looks close to facepalming. Oh, and my second clue was that I know proper english. 🙂 )

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s