1.

Eram într-un bar din Lipscani, centrul vechi al Bucureștiului. Vremea posomorâtă din ziua respectivă mă cam abătuse și m-am gândit că ar fi momentul oportun să-mi încep cartea. Nu publicasem niciodată nimic, iar mare scriitor nu eram. Îmi încercam talentul – dacă exista vreunul – din când în când pe bloguri dar fără prea mult succes. Mare invenție și chestia asta, așa de mare încât toată lumea se simțea artist și puțea internetul de wanna-be. Cel mai probabil mă număram și eu printre ei. Imediat ce am ajuns de la birou, am făcut un duș, am mâncat niște sarmale, mi-am pus laptopul în ghiozdan și am tăiat-o. Când am ajuns în Unirii au început să ruleze niște amintiri plăcute care m-au lovit ca un pumn în stomac. Devenisem agitat și mă rugam să nu dau din greșeală de Karen. Știam că frecventează locul, lucra pe acolo. Inițial mă îndreptasem spre The French Bakery, un local drăguț și liniștit, față de restul bombelor din centru, însă în momentul în care mi-am stins țigara și am dat să intru mi-am amintit că nu se fuma. Am umblat puțin aiurea până să găsesc un loc potrivit și m-am instalat acolo. La fel ca și French Bakery, era un local cu bagaj emoțional, ca toate în care alegeam să-mi petrec timpul. Mi-am luat gândul de la asta, mi-am aprins o țigară și am deschis laptopul. Între timp apăruse chelerița:

– Bunăseara.

Avea un zâmbet drăguț. I-am zâmbit înapoi gândindu-mă că nu am mai pus gura pe buzele unei femei de câteva zile.

– Vin fiert, mai faceți?

– Da.

– Adu-mi, te rog, o cană cu vin fiert.

Trecuse destul de mult timp încât să se instaureze haosul și panica în capul meu. Toate rândurile pe care vroiam să le scriu când mă îndreptam spre metrou dispăruseră. Nu mai puteam scoate din căpățâna aia a mea idioată nici măcar un caracter. Am intrat pe net înjurând în gând și am început să citesc despre Bukowski. Urmărisem în ultimele luni Californication, îmi plăcuse la nebunie și m-am interesat despre personajul principal. Se spunea că reflectă stilul lui. Recent mă apucasem de citit „Femei”, scrisă de el și am observat asemănările. Deși folosea un limbaj vulgar, mi-a plăcut foarte mult. După ce am terminat pagina de pe wikipedia tot nu aveam chef să scriu. I-am deschis cartea și am continuat să citesc de unde rămăsesem.

La o oră și ceva mai târziu au apărut niște tipe îmbrăcate în argintiu. M-a abordat una din ele, susținând că au nuștiu ce promoție, bla bla pachet gratis sau brichetă bla bla. Erau de la Kent. Nu prea mai aveam bani, dar era drăguță și am zis să îi ofer un număr în plus din target. Am ales bricheta și am revenit la citit. Highlight-ul zilei până atunci a fost că l-am văzut pe solistul trupei R.O.A. la masa alăturată. Era cu un grup de prieteni gălăgioși dar simpatici. Arăta la fel ca la televizor. Stătea lângă o tipă frumușică, probabil era prietena lui. Era slăbuță, brunetă, cu părul prins în coadă și purta o geacă neagră de blug. Părea ușor distrasă de televizor, pe care-l privea cu ochii ei mici și albaștri. Mi-ar fi plăcut să pun mâna pe așa ceva. Am mai aprins o țigară și mi-am văzut în continuare de citit. După încă o juma’ de oră am cerut nota și m-am îndreptat spre casă. Plănuiam să dau pas la metrou și să merg pe jos. Reușisem să scriu prima pagină.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Partea I - Memoriile unui fraier care a iubit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s