6.

Când am ajuns înapoi în București i-am cerut numărul de telefon și am început să vorbim. Era primul an la Comunicare și Relații Publice în Iași. Îi spusesem că mi-ar fi plăcut să o cunosc, dar amândoi eram conștienți că șanse să se întâmple ceva nu prea erau. Eu nu mă simțeam prea bine din cauza problemei mele existențiale legate de carieră, treaba cu relațiile și i-am spus că s-ar putea să mă comport puțin ciudat. Mi-a răspuns că mă găsește drăguț și că o plictisesc băieții normali. Am continuat să vorbim prin mesaje, pentru că nu-mi plăcea deloc să telefonez. Făceam excepții pentru persoanele apropiate și în cazul în care posibilitatea de a flirta depindea de asta. Prinsesem drag de ea, dar nu-mi doream nimic serios. De fapt nu îmi doream nimic în general de la nici o tipă cu care mă vedeam sau vorbeam în perioada aia. Știa că sunt instabil emoțional și aveam numai dilaila în cap. Era ok cu asta. Când m-am dus să iau pachetul din autogară i-am trimis mesaj și am întrebat-o dacă vrea să vină cu mine în Vamă. I-am zis să ia primul tren spre București, stătea la mine până la sfârșitul săptămânii și apoi plecam direct la mare. Mi-a răspuns că i-ar fi plăcut dar nu era ceva sigur. La faze de genul eu eram primul care-și lăsa, de obicei, prietenii baltă pentru vre-o gagică. Problema era că în același timp îmi doream foarte mult să merg cu ei. I-am sunat și mi-au spus că ar trebui să o invit și pe ea, oricum rămânea un loc liber în mașină. Ce idiot eram, nu-mi dăduse prin minte acest mic detaliu.

Dar cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, totul a rămas în aer. June făcea practică undeva și nu vroia să lispească. Prietenii ăștia ai mei ba aveau probleme cu banii, ba nu mai aveau chef și singura persoană care mergea nu era sigur dacă putea să-și ia liber Luni. Întâi mai pica într-o Marți. June nu știa dacă mai poate să vină, cu Nico nu m-am mai întâlnit și eram cât pe ce să merg în Vamă singur. Ce căcat. Îmi doream atât de mult să mă fac praf cu prietenii de unu mai și poate să ciupesc un one night stand ca să mă detașez de toate porcăriile care-mi treceau prin cap. Am ajuns acasă profund dezamăgit, mi-am aprins o țigară și am început să scriu.

***

Deja trecuse o lună de când mă despărțisem de Karen. Fumam aproape câte un pachet de țigări pe zi. Nici nu-mi dădeam seama dacă era din cauza ei sau pur și simplu intrase într-un sfârșit microbul în mine. Fumam ocazional, din timpul liceului dar mă lăsam cu lunile. De fiecare dată mă apucam din cauza fetelor, că nu le puteam numi femei la vârsta aia. De data asta despărțirea n-avusese loc într-o perioadă plină de împliniri. Ultima oară când mă certasem cu ea am ajuns acasă și am fumat două pachete. Nu știam ce să fac altceva. Parcă țigările umpleau golul lăsat în urmă de un schimb de replici tăioase ce aveau să anunțe sfârșitul unei povești de dragoste rar întâlnite. Cel puțin așa o vedeam eu.

-M-am săturat să fiu persoana aia care se întoarce de fiecare dată și trage de tine! Coaiele ălea ale tale ar fi trebuit să aibă un rol, nu?! Ești un laș!

-Tu ești aia care pleacă mereu. Și să vin după tine pentru ce?! Pentru cineva pe care abia o cunosc? Au trecut 7 luni și nu știu decât lucruri superficiale despre tine. De două ori în viața asta a mea de laș am simțit că ești tu, fără zece mii de scuturi pe care mi le împingi în bot de fiecare dată când încerc să aflu ce se întâmplă în capul tău!

-Și de ce nu ai curajul să vii după mine, boule?! De ce n-ai putut să mă oprești și să îmi spui asta? Tu ai fost primul care a renunțat, îți amintești?

-Am renunțat pentru că nu știam ce altceva să mai fac! Și ce curaj să fi avut când tu nu ai avut încredere să împarți cu mine visul tău, problemele tale, lucrurile pe care le simți, oricât de stupide ți s-ar părea?

-Nu mai vreau să te văd niciodată! Gata! A fost frumos cât a fost, dar nu mai.. Ești un laș cu niște coaie cât două mingi de ping-pong în miniatură! Pleacă!

-Uite, știi ceva, nu am să plec. Pentru că dacă aș pleca aș simți din nou că nu este în regulă ce fac. Mă duc pe banca aia de acolo să fumez o țigară, ok?!

După câteva minute m-am întors înapoi la ea.

-Și ca să știi și tu, femeia pe care o iubești are un efect foarte mare asupra coaielor tale!

M-am așezat pe bancă și mi-am mai aprins o țigară. Karen amuțise. A mai stat puțin și am văzut-o ridicându-se de pe bancă. Nu s-a mai întors. Avea dreptate. De multe ori ezitam și o lăsam să plece. Eram conștient că nu era bine ce fac dar nu știam motivul pentru care o făceam. Nu puteam să iubesc la nesfârșit un copil prea fricos să iasă din spatele baricadelor.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Partea I - Memoriile unui fraier care a iubit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s