The LAME experience

(unedited)

Tocmai în ziua în care vroiam să scriu câte una-două despre anger management la locul de muncă mi s-a întâmplat un lucru neașteptat, dar dorit din tot sufletul meu mic și negru. Și ca să fac o introducere în context, ar trebui să spun mai multe despre minunatul job care mi-a oferit „the beci experience”.

Este cam a treia oară când încerc să scriu despre cea mai nouă experiență șocantă din viața profesională (dacă se poate numi așa) a tânărului provincial cu aspirații înalte. Șocantă și scurtă, de altfel, dar intensă. Povesteam la sfârșitul săptămânii trecute despre gândurile care îmi treceau prin cap, aflându-mă în beci. Mă întrebam cât de mult aș rezista făcând un lucru care nu mă reprezintă, într-un colectiv deloc pe gustul meu sau cel puțin în care nu îmi găseam locul. ‘Nu mult‘, mi-am zis.

Mă aflam într-o situație financiară delicată. Ai mei nu prea mă mai puteau susține, fiind nevoit să-mi găsesc – pretty much urgent – un loc de muncă. Se întâmpla ca proprietarul apartamentului în care mă mutasem recent cu o prietenă (also for cutting costs) să audă că îmi căutam un job în publicitate. I-a spus colegei mele că știe pe cineva care era în căutare de forță proaspătă de muncă, chiar în domeniu, și ar putea să-mi facă legătura cu persoana respectivă. Încântat de idee, am acceptat propunerea.  Am luat numărul de telefon și am sunat pentru programarea unui interviu. Iar, ca înainte de orice interviu, m-am interesat să văd și eu cu cine voi vorbi. Am intrat pe net și spre dezamăgirea mea, am dat peste site-ul unei firme care defapt vindea produse promoționale. Clar, experiența și aspirațiile mele nu se intersectau în vreun fel cu domeniul respectiv. Dar am zis wtf, n-am nimic de pierdut, hai totuși să mă duc, keep my mind open. Asta se întâmpla în week-end, iar Luni m-am dus la întâlnirea programată.

Locația sediului era într-un loc retras, în ceva spațiu improvizat, care mă ducea cu gândul la un start-up. Am zis ‘mișto, oameni tineri, ălea, ălea, o să fie fun‘. Am sunat la interfon, m-a întâmpinat ce avea să fie viitorul meu manager, am intrat în sala de ședințe și discuția a început. Persoana în cauză m-a repezit cu niște întrebări standard, unele chiar neavând prea mare legătură cu poziția (adică…chiar nu aveau), fapt care mi-a dat de înțeles că nu prea avea experiență în așa ceva. ‘E clar’, mi-am zis, nu-mi pot face așteptări să am vre-o treabă cu procese de HR sau lucruri de genul Am răspuns la întrebări, am vorbit puțin despre mine, mi s-a propus o perioadă de probă și o ofertă salarială. Mi s-a părut ok și am stabilit ca la începutul săptămânii viitoare să mă prezint la birou. Poziția pe care „aplicasem” implica răspuns la telefoane, preluări comenzi, ofertare și lucruri rudimentare de genul; dar mai mult acceptasem pentru mi s-a propus de asemenea să colaborez cu ei pe partea de comunicare a unui proiect paralel.

Prima zi de muncă a constat în primirea unui teanc de cataloage cu produse și familiarizarea mea cu ele. După care urma să „intru în pâine”. Aia a fost toată perioada mea de inducție. După care, a doua zi am început să răspund la mailuri. Primul lucru ciudat care îmi atrase atenția a fost faptul că managerul parcă suferea de ceva impulsivo-compulsiv. Explica ceva, după care își pierdea răbdarea începând să ridice tonul de fiecare dată când încercai să îți motivezi acțiunile. Plm, asta e, nu toți managerii sunt oameni normali, i can get over that (deși nu-mi stă în fire). Oricât de mult ar fi încercat să-și mascheze thy natzi spirit, era aproape evident că nu prea are toate țiglele pe casă.

A treia zi, și-a adus ea aminte că ar fi o idee bună să mă trimită în beci, unde era marfa, ca să mă familiarizes și mai bine cu ea. Am învățat relativ repede care și cum stătea treaba acolo și începusem deja să ajut cu una, cu alte, pentru că de, nu era fkin rocket science să numeri niște tricouri și să le bagi într-o cutie. Am zis, plm, poate ăsta o fi procesul, fiind prima oară în domeniu, așa că n-aveam de ce să comentez.

Ziua a patra am zis să încep și eu a răspunde la cele telefoane și să m-apuc de treaba de birou, pentru că de asta am fost angajat (mă rog, luat în probă). Dar de unde. Venise nuștiu cine din concediu, nu mai era loc la calculatoare și m-a trimis iar în beci, să mai bag puțină marfă în cap. Și așa am ajuns să car cutii toată ziua. Începuse să mă cam irite treaba asta, pentru că îmi insulta puțin inteligența. Dar am zis na, sunt la început, toată lumea trebuie să înceapă de jos, plm.. (alt lucru cu care nu mai eram de acord de la un anumit punct). Și uite a venit punctul acela, în aceeași zi, când, nemaiavând ce să învăț și nici treabă în beci, m-am dus pe la celelalte „departamente”. La un moment dat m-am așezat pe un scaun și am început să răspund la câteva mesaje. Subit și de-odată a apărut the natzi rabbit și m-a întrebat ce fac. Ce plm era să fac, dacă nu mai era efectiv activitate (mi se pare stupid să te faci că muncești, doar de dragul șefului tău). A început să se ia de mine, că de ce tot butonez telefonul, că să găsesc ceva de învățat, că să mă duc iar jos… Deci știam toată nenorocita aia de marfă. În fine, am zis ‘ok, mă duc iar jos, în beci… să nu zică femeia că stau degeaba’.

A cincea și a șasea zi a plecat în concediu, iar eu, nu știu cum de s-a întâmplat, că tot în beci ajunsesem. Abia că reușeam să răspund la câteva comenzi. În a șaptea zi eram WTF, ce plm mai caut eu aici, dacî ajung să car mafă toată ziua. Abia în a șaptea și ultima zi (da, ultima) am reușit să rezolv una-două comenzi. Normal că, neavând timp să exersez răspunsul la mailuri, mai făceam greșeli minore, iar iepurașul nazist se cam strâmba cu subînțeles. Ca la sfârșitul zilei să „mă ia deoparte” să-mi dea banii pe zilele lucrate și să „let me go”.

Aparent, nu mă potriveam cu jobul respectiv, nu făceam față… investea timp și nu apăreau rezultate… Normal că nu apar rezultate frate, când din șapte zile, patru mă ții în beci și două stai în ceafa mea. Culmea era că toate comenzile la care am răspuns s-au finalizat, pozitiv chiar. Am avut bunul simț măcar, să-i răspund că a fost o experiență interesantă care m-a ajutat foarte mult. Îmi vine să zâmbesc. Ba chiar am zâmbit, deep down fiind extrem de fericit că nu mai trebuie să revin acolo.

Nu neg faptul că ea încerca să fie profi, dar râsul acela subit și aproape cu tentă psihopată, pe care îl „scotea în văzul lumii” uneori, o cam trăda. Iar când erai la calculator și n-aveai treabă, nu puteai să citești nici măcar un articol pentru că te întreba repede ce faci acolo și după ce îi răspundeai (sincer, evident), se răstea la tine cu ‘asta să faci în timpul liber’, mai mai să-ți arunce cu receptorul în față. În fine, din respect pentru câteva persoane de acolo nu am să relatez alte faze. Să zicem că erau tot felul de situații de râsul lumii, dar trecem peste asta. Imaginează-ți afacerea de familie tipic românească. Niște oameni (cu mai multă sau mai puțină experiență în afaceri…NOT) s-au adunat și au zis să facă niște bani din ceva, pentru că e bine să fii propriul tău șăf, nu? Cam asta se întâmpla acolo, iar natzi se simțea atotștiutoare. Nu femeie, nu am o poziție defensivă când țin mâinile încrucișate, doar mi le odihnesc de la cărat cutii. Cine te-o învățat NLP…

A fost o experiență șocantă și intensă pentru că am realizat cât de tare mă pot enerva când fac un lucru de căcat, într-un mediu la fel de căcat. Nu judec oamenii.. bravo lor. Și ca să nu se sperie potențialii angajatori, aceata a fost o descriere obiectivo-subiectivă, dar mai mult obiectivă. Am prieteni care erau în stare să fie manageri mai buni, la 22 de ani. Măcar sinceritatea să fie considerată fair în cazul ăsta.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Working class corner

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s