The choices we make

Stau și mă uit pe calendar, realizând cu stupefacție că n-o să treacă prea mult timp și se va duce anul ăsta, la fel cum s-a dus și ăla care a trecut. Mă gândesc la tinerele talente care vor da iama în București, la sfârșitul lunii. Majoritatea și-au ales facultățile, cel mai probabil, după placul părinților, după auzite sau chiar la plesneală. Ăia mai breji au ales-o din fericire pe cea potrivită, iar ăia debusolați vor face un an acolo unde au dat prima oară ca apoi să se răzgândească și să termine alta.

Personajul de față se află în cea din urmă categorie. Mentalitatea societății în care crești și nivelul educației pot face diferența între alegerea drumului cel mai potrivit către ceea ce îți dorești să faci pe plan profesional și mersul pe lângă drum-pe lângă gard, prin șanț, printre vreo trei copaci, peste mări, peste țări, ca să ajungi eventual în pajiștea cu flori. Din nefericire, în minunatul oraș de la Dunăre (unul din ele), dacă aparții clasei de mijloc sau celei inferioare, nu prea ai șanse să îți alegi drumul potrivit. Alegi o facultate după auzite, sperând ca în domeniul din care aparține să se regăsească și vocația ta, iar mai târziu – dacă ai norocul să-ți deschidă cineva ochii – realizezi că ai fost făcut pentru altceva, că ești defapt un idealist, că te atrage arta și tu muți cabluri dintr-o parte într-alta,  că trebuie să-ți depășești condiția, să pleci de aici, să îți trăiești viața! Orașul devine deja mult prea mic pentru tine, oportunitățile de dezvoltare sunt prea puține, vrei să aparții unei greater cause. Așa că (după caz) bagi picioarele în tot, faci bagaju’ și o tai în lumea largă.

Spre bucuria mea, am făcut parte din grupul teribiliștilor norocoși, beneficiind de suportul financiar alor mei. Putând astfel să plec din oraș cu prima ocazie (remunerată). Alții mai puțin norocoși, prieteni apropiați, au fost nevoiți să mai îndure doi-trei ani în jegul ăla de acel minunat oraș. Oricum ar fi, tot din aceeași oală facem parte. Alegi să pleci. Și motivele sunt împărțite. Poate vrei să aplici la o facultate mai bună; poate domeniul care te interesează este mort pe piața locală; poate speri la mai puțini țărani sau dacă nu, măcar la mai mulți oameni cu bun simț; poate ai nevoie de a change of scenery; poate pur și simplu te-ai săturat să stai în România și Bucureștiul ar fi următorul pas spre o „carieră” în afară. Eu unul am fost atras de concentrația de oameni și locuri faine + agitația necontenită ASE și varietatea de oportunități. Puteam să plec în orice alt oraș dezvoltat, însă am ales capitala. Uneori îmi pare rău.

Decizia de a mă lăsa de o facultate la care făcusem deja doi ani, a fost destul de grea. Nu consideram că am pierdut doi ani din viață, însă îmi era teamă de reacția alor mei. Ei mă vedeau că mă implicam din ce în ce mai mult în comunicare decât să învăț programare sau alte tâmpenii, însă aveau o ultimă speranță ca progenitura lor să termine unde a început. N-a fost să fie. Cu șase luni înainte de finalizarea celui de-a doilea an i-am dus pe ai mei la KFC în Unirii și le-am împărtășit ce îmi trecuse prin cap. Spre surprinderea mea, au primit vestea destul de ok, susținându-mi argumentele chiar, dându-mi un mic ultimatum și sugerând subtil că mă dezmoștenesc dacă nu voi termina nici facultatea asta. Eh, uite-mă acum, în anul 3, amintindu-mi toate lucrurile pe care le pusesem în balanță înainte să iau decizia finală. Pe lângă faptul că majoritatea prietenilor vor fi terminat de mult facultatea atunci când vei arunca toca-n sus, te trezești de unul singur, începând să te simți un eșec al educației. Iar visul tău de a te „realiza” până la 25 își prelungește dead-line-ul cu încă doi ani.

The upside is that, at one point, încetează să-ți mai pese dacă „ești în urmă” cu doi ani sau nu. Ai făcut tot ce-ai făcut pentru tine și nu regreți nici o decizie luată până acum. Înveți să te adaptezi și parcă te simți puțin mai încrezător. Ai reușit, ai ajuns până aici, numai că erai prea preocupat de ceea ce va urma, pentru a te opri puțin și a privi în spate. Ia-te în brațe și dă-ți o palmă prietenească pe umăr.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria On the inside, Working class corner

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s