Figments of insomnia – de ce scriu

Personajul cu pricina are aproape 23 de ani și grave probleme cu somnul (de cele mai multe ori îl refuză politicos). Nu se știe de ce, însă consideră dormitul o pierdere de timp. În acest moment, iese pe balcon, trage scaunul roșu de lângă perete și se așează cuminte la geam, privind bulevardul, când în stânga, când în dreapta.

Pe la trei și douăzeci se așează la laptop și începe să scrie. E prea târziu pentru a mai lua pixul și caietul în mână.

– Lumea întreabă de ce scrii.

– Păi…să-ntrebe.

– De ce scrii?

– Chiar mă întreabă lumea de ce scriu. Nu știu. Pentru că îmi place. Mă simt ascultat.

– Cum adică te simți ascultat?

– În genere mi-e foarte greu să mă exprim. Pe mine, adică. Lumea așa cum o văd eu. Și aici parcă nu mai e chiar așa..

– Păi și ce treabă are asta cu ascultatul?

– Păi… când citești, îți auzi vocea miții. E ca și cum ți-ai citi ție. Doar că este un narator imparțial, care, din când în când, mai proiectează câte un film. Mare om, mare caracter.

– Ce proiectează, domnule?

– Greu de cap mai ești, tinere. E un scenarist, mai degrabă. Un director și regizor în același timp. Un polivalent.

– Bine, și ce-i cu el?

– Ei… În fond, el îți dictează experiența lecturii. Om important, de altfel.

– Păi, și până la urmă, ce treabă are omu’ ăsta cu ascultatul?

– Păi… eu scriu, mă exprim, pe mine adică. Apoi, citesc ce scriu, deci apare polivalentu’. Vezi tu. Și mă gândesc așa, oare ăsta care îmi citește mie, aici în cap, nu apare și la ceilalți? Că e oaspete simțit, nu stă mai mult decât e nevoie. Așa că zic, du-te și la ceilalți care mă citesc. Și se duce.

– Și te simți ascultat.

– Și mă simt ascultat.

– Da…

Și străinul rămâne cu privirea fixată undeva departe, dincolo de forme și umbre.

Deși nu cunosc personajul așa de bine, pot spune că scrisul îl face mai frumos (în ochii lui). Se simte mai frumos. Și nu genul ăla de frumusețe fizică, ci mai degrabă sentimentul de warm fuzzy feeling on the inside. Asta ar trebui să simtă orice scriitor. Să te simți tu. Ca și cum, pentru câteva clipe, toți stimulii din jurul tău încetează a mai avea o mișcare haotică, și se face liniște în capul tău. Deschide palma și atinge lemnul ușor umed al băncii. Închide ochii și inspiră aerul răcoros al unui început de toamnă, noaptea, târziu. Trăiești aceste mici experiențe atât de clar. Fiecare detaliu pe care îl observi, proiectează zeci de cadre familiare. Trăiești intens. Pentru că așa îți place.

Așa îi place și lui. Așa îmi place și mie.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Figments, Writers corner

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s