Remember, remember, that night in November

SENZAȚIONAL! Știre de ultim moment! ȘOC! N-o să-ți vină să crezi! VEZI AICI! Un tânăr de nici douăzeci și trei de ani, din Galați a fost la un pas de MOARTE din cauza unei rețele de socializare (FACEBOOK). VEZI AICI cum a scăpat din ghearele ascuțite cu dalta, ale morții. VEZI AICI iar și din nou, încă odata și iar.

Acest individ, adept al trăirilor simandicoase a renunțat azi. Sinele său și-a luat viața. Pur și simplu nu a mai rezistat. Fiind sechestrat la fața locului, tânărul de nici douăzeci și trei de ani a intrat în stare de șoc, după ce sinele său a luat-o ranza și l-a amenințat că-i va scoate inima pe gât, folosind o furculiță. Medicii spun că este stabil. În urma câtorva insistențe și o măslină scăpată în buzunarul asistentei, am obținut accesul în camera unde este internată victima. Să vedem ce are de spus despre nefericitul incident.

Reporter : ‘Bunăseara domnule Copac. Ne pare nespus de rău pentru incidentul cauzat de sinele dumneavoastră. Ce s-a întâmplat, mai exact?’

Dn-ul Copac : ‘Nici nu mai știu. Totul s-a întâmplat așa de repede. Urcasem niște poze pe Facebook și lumea îmi dădea like acolo, printre care ,la un moment dat, și tipa pe care o iubeam. Vă dați seama, ca orice adolescent îndrăgostit, eram în culmea fericirii, așa că…’

R : ‘Îmi cer scuze pentru întrerupere, domnule Copac, dar aveți două zeci și doi de ani…
C : ‘Așa este.’

R : ‘Păi…’

C : ‘Păi?!’, cu o privire în stilul „Pe bune, de asta m-ai întrerupt?!”

R : ‘Vă rog, continuați.’

C : ‘Și eu, așa fericit cum eram, am zis să mă uit pe profilul ei, pentru că mereu găsesc câte ceva amuzant. Am dat eu scroll în sus și-n jos, mi-a plăcut ceva pe acolo, iar în momentul în care am dat în susul paginii, mi s-a rupt filmul. După care m-am trezit pe marginea unui pod care traversa o arteră majoră, legat de unul din stâlpi.’

R : ‘Cum, nu vă amintiți nimic?’

C : ‘Absolut nimic.’

R : ‘Nici un detaliu?’

C : ‘… parcă era ceva strălucitor în dreapta mea, dădea să se stingă. O stea, era o stea!’

R : Șușotind către cameraman, ‘Ăsta chiar că e în stare de șoc.’ iar apoi îndreptându-se spre Domnul Copac ‘Nu vă mai amintiți nimic din amenințările sinelui dumneavoastră?’

C : ‘Era nebun, în delir, cu spume la gură, înjurând Facebook-ul și dragostea, rostea numele unor necunoscuți, nu înțelegeam nimic. La un moment dat s-a întors spre mine, cu o furculiță în mână și mi-a spus că sunt un dobitoc și că ar trebui să mănânc o inimă de dragon, poate așa-mi va trece starea de visare. „Dacă nu, îmi spunea el, o să-ți scot ochiul minții cu furculița asta nenorocită!” Nu înțelegeam nimic..’

R : ‘Nu ați încecat să aflați de ce v-a legat?’

C :  ‘L-am întrebat ce-l apucase, dar a început să urle la mine. „Ți-a trebuit să iubești mai mult decât îți poate ființa! M-ai târât prin toate ghenele infecte din subconștientul tău, după ce ai plecat din brațele ei! În morții mă-tii de imbecil!” Iar eu nu înțelegeam.. urla și urla.. „Ești patetic!” Mă făcea patetic, fraierul nici măcar nu știa ce înseamnă. Dacă eram patetic, cu siguranță nu mă aflam legat de o bucată de beton, ci mai degrabă la un pahar de vin, lângă șemineu.’ Surâse.

R : ‘Bine, dar asemenea comportament și injurii la adresa dumneavoastră, trebuie să fi avut un motiv bine întemeiat pentru a face asta.’

C : ‘Habar nu am. Nu a vrut să-mi spună. Tot vorbea într-una despre faptul că o iubesc degeaba, că toată treaba asta nu mă duce nicăieri. „Ai trăit un episod din Ally Mcbeal și ai iubit ca Hank Moody, după care ai plecat și Karen a ta s-a transformat într-o idilă, prin simplul ei fel de-a fi! Nimeni nu rămâne la fel. Lumea se schimbă, crește diferit de tine, merge mai departe! Ești un idiot care trăiește în trecut!” Toată discuția asta, așa de-odată, mă cam neliniștea. Înțelegeam pe de-o parte despre ce vorbea.  M-am îndrăgostit de un personaj episodic, se pare.’

R : ‘Da, dar totuși de ce v-a legat? De ce v-a amenințat cu moartea?’

C : ‘Dar nu m-a amenințat..’ răspunde zâmbind, abia reușind să-și țină ochii întredeschiși.

R : ‘Dar totuși, de ce v-a legat? Nu vă era teamă?’

C : ‘Mai degrabă îmi era teamă pentru el. Știa că n-am să-l las să se arunce de pe podul ăla  dacă eram dezlegat. Era inconștient de nervos. Și-a luat avânt și s-a aruncat cu tot cu ea..’

R : ‘În cele din urmă ați scăpat cu bine din aceste clipe de groază.’

C : ‘Nu au fost clipe de groază, ci mai degrabă de incertitudine.’

R : ‘Dar motivul, care a fost motivul?’

C : ‘Nu știu. Când am revenit acasă și m-am uitat pe profilul ei, singurul lucru schimbat era faptul că „she is in a relationship with somebuddy„, un nume necunoscut mie. Am surâs, mă bucur că în sfârșit a avut și ea „curajul” să facă ceva de genul. Nu prea îi stătea în fire înainte.’ S-a întors spre geam și a încheiat chicotind ‘mi-ar fi plăcut să am și eu prilejul ăsta’.

R : ‘Doamnelor și domnilor, acestea au fost spusele domului Copac, legate de incidentul „Sare sinele-n aortă”. A fost corespondentul Baiatuldintren TV, Christi James’

Stătea cuminte pe patul de spital, în timp ce ochii-i proiectau pe tavan, scene de război. În seara aceea, domnul Copac renunțase la acel sentiment cosmic, cunoscut de pământeni drept dragoste.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria On the inside

2 răspunsuri la „Remember, remember, that night in November

  1. Adi

    Aaaaaacum înțeleeeeg! :))) Move on, stupeed!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s