The upside of talking to strangers

În dimineața aceasta, am avut plăcerea de a purta o discuție cu Diana.

De ceva vreme, diminețile de Sâmbătă mă găseau așteptând cuminte autobuzul de noapte. Era una dintre dățile în care vremea nu fusese tocmai de partea „navetiștilor” de week-end care locuiesc prin prea îndepărtatele colțuri ale Bucureștiului. Tot ploua de două zile și temperatura bătea spre ninsoare. Asfaltul ud, trotuarul ud, copacii uzi, băncile și mai ude, iar oamenii plouați. În concluzie, mohoreală citadină pre-primăvărească. Anume, nici măcar nu înmuguriseră mama natură.

Traversând strada, analizam fugitiv cetățenii care își așteptau limuzinele. Întâmplător, privirea mea s-a oprit asupra

1′.

Trecuseră aproape doi ani de când mă mutasem în București și nu mă găseam același care a plecat. Încercam să-mi dau seama dacă mai aveam ceva în comun cu tânărul major în toate statele din trecut. Adevărul era că nu prea mai știam cine sunt. Nu eram pregătit poate să take this leap of faith, deși îmi doream foarte mult. Nu eram pregătit, dar cu siguranță momentul îl nimerisem. Sau cel puțin asta îmi plăcea să cred. Unul din fotografii pe care îi urmăream spunea că,