Let’s drink more wine

Cu gândul la aventurile copiilor lui Atticus Finch, întrebându-mă dacă „Boo” Radley va sfârși sau nu cu bine la finele romanului, mă găseam încă o dată în fața laptopului, tulburat. Mi-am aprins o țigară cu speranța de a reintra în starea de auto-distrugere ce îl tot încearcă de vreo câteva sezoane pe mult apreciatul meu erou, Hank Moody.

Îmi amintesc de zilele și nopțile anului trecut, petrecute în confortul garsonierei din Titan, fumând pachete întregi și scriind despre dragoste dintr-o perspectivă cinică. Ieri am postat, sec, pe tumblr, alb pe negru, un cuvânt care avea să exprime rezultatul final al experiențelor mele contingenționale: „Relationshit”.

CONTINGÉNȚĂ,contingențe,s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr.contingence,lat.contingentia.

Inspirat de Hank Moody, și imediat după, de Charles Bukowski, din dorința de a spune lucrurilor pe nume – scriind fără cenzură față de personajele din viața mea, care s-ar putea regăsi (sau nu) în povestirile mele – m-am hotărât să

Oameni exploatând oameni

Dacă vrei să încerci, încearcă până la capăt. Altfel, nici nu începe.

Asta poate însemna să îți pierzi prietena, soția, rudele, slujbele. Și poate mințile. Ar putea însemna să nu mănânci 3-4 zile. Ar putea însemna să îngheți pe o bancă în parc. Ar putea însemna pușcăria. Ar putea însemna bătaie de joc, izolare. Izolarea este un cadou. Toate celelalte sunt teste ale rezistenței tale. A cât de mult vrei să o faci. Și o vei face, în ciuda

In the mood for writing.

În seara asta, două lucruri m-au făcut să zâmbesc de fericire și nici unul din ele nu a fost real.

„To all my heroes” o să fie un post dedicat eroilor mei, pentru că, gândindu-mă la cele două lucruri pe care tocmai vroiam să le menționez, mi-am adus aminte de-un al treilea, și-un al patrulea, de-un Hank Moody – pe care l-am urmărit în premiera sezonului șase ca pe un vechi prieten ce avea

1′.

Trecuseră aproape doi ani de când mă mutasem în București și nu mă găseam același care a plecat. Încercam să-mi dau seama dacă mai aveam ceva în comun cu tânărul major în toate statele din trecut. Adevărul era că nu prea mai știam cine sunt. Nu eram pregătit poate să take this leap of faith, deși îmi doream foarte mult. Nu eram pregătit, dar cu siguranță momentul îl nimerisem. Sau cel puțin asta îmi plăcea să cred. Unul din fotografii pe care îi urmăream spunea că,

Cugetare

Degeaba iubești. Așteptările mele păreau a fi complet nerealiste și ajungeam de fiecare dată să mi-o iau în bot. Copil firav de fel, ascuns în spatele unui personaj trecut prin viață cât de cât, în limita vârstei, se agăța de momentele frumoase transformându-le în povești de dragoste. Din păcate multe dintre le rămâneau așa. Pentru că oricât de badass ar fi încercat să pară, el era un băiat cuminte și defapt, avea nevoie de o fată cuminte. Dacă good girls like bad guys, băieților buni ce le rămâne?